Data publicării:

PNL, anunț oficial. Cum va vota cererea DNA pentru Corlățean

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

PNL a anunțat cum vor vota solicitarea DNA în cazul fostului ministru de Externe Titus Corlățean. Liberalii au un mesaj și pentru PSD.

Alegeri prezidentiale 2024

"PNL solicită PSD să se abţină de la a pune în aplicare în Senat tacticile tradiţionale de blocare a solicitărilor justiţiei. Dosarul diaspora, chiar şi după mai bine de un an de zile, trebuie să primească un răspuns din partea judecătorilor, iar pentru acest lucru procurorii trebuie lăsaţi să îşi finalizeze cercetările. Românii au dreptul să ştie, în urma unui act de justiţie, cine este răspunzător pentru umilinţele la care au fost supuşi. (...) Ca de fiecare dată, PNL are decizia de a vota favorabil şi în mod transparent pentru orice solicitare de ridicare a imunităţii, indiferent de numele persoanei vizate sau apartenenţa politică. În mod similar, solicităm PSD să-şi dea măsura declaraţiilor publice prin fapte, în mod diferit faţă de modul în care a făcut-o până acum prin blocarea solicitărilor adresate Parlamentului", se arată într-un comunicat al PNL.

Liberalii susţin că PSD "şi-a demonstrat abilitatea de a acţiona în sensul îngrădirii drepturilor electorale, în aceeaşi formulă în care se prezintă şi astăzi în faţa cetăţenilor: Liviu Dragnea, Victor Ponta, Gabriela Firea".

[citeste si]    

"Nu trebuie să uităm, chiar dacă asta şi-ar dori PSD, momentele în care Gabriela Firea povestea cu seninătate cum secţiile de votare din străinătate sunt suficiente şi nu există cozi, cele în care Victor Ponta în mod sfidător nega dreptul acestor români la vot ori acţiunea actualului condamnat Liviu Dragnea pentru legalizarea traseismului şi coruperea primarilor. Acestea sunt traume la care PSD a supus cetăţenii, atât la alegerile prezidenţiale, cât şi după, prin blocarea alegerilor parţiale de către Guvernul Ponta, în ciuda unor sentinţe judecătoreşti. Este de datoria tuturor senatorilor, chiar dacă este o perioadă de campanie electorală, să se mobilizeze pentru a da cu celeritate un răspuns pozitiv solicitării adresate în privinţa fostului ministru de Externe Titus Corlăţean", se arată în comunicat.

"Este momentul să înţeleagă în cele din urmă şi domnul Tăriceanu, cel mai radical dintre pesedişti, că raţiunea unei legi este aceea de a fi egală pentru toţi cetăţenii, iar dreptul la vot este sfânt într-o democraţie, nu este o lozincă", se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel