Renunţarea la portofoliul Finanţelor, care în ultimii opt ani a fost vârful de lance al partidului CDU condus de Angela Merkel, este o dovadă a concesiilor făcute de cancelar pentru a ajunge la un acord de coaliţie cu social democraţi şi a putea rămâne la putere. Plecarea în decembrie 2017 a fostului titular al postului de ministru de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, care va rămâne în memoria multor state europene drept omul care a încercat să excludă Grecia din zona euro, a anunţat deja 'o adevărată schimbare de mentalitate în rândul conducătorilor germani', subliniază Frédéric Ducrozet, economist la Pictet Wealth Management.
Înlocuirea lui Schaeuble cu un social democrat constituie o nouă etapă. Câştigarea portofoliului Finanţelor ar trebui să ajute conducerea partidului social democrat să îşi convingă baza să aprobe o nouă coaliţie cu dreapta, cea de-a treia după 2005, în pofida rezervelor exprimate în interiorul partidului. Însă, această schimbare nu înseamnă neapărat o schimbare totală a doctrinei bugetare a Germaniei, unde echilibrul conturilor publice este o adevărată dogmă, iar îngrijorările potrivit cărora germanii vor trebui să plătească derapajele bugetare ale altor state europene sunt încă vii.
Primarul oraşului Hamburg, Olaf Scholz, 59 de ani, este cel care va prelua conducerea Ministerului Finanţelor.
'Un pragmatic, probabil cel mai apropiat de linia fostului ministru Schaeuble din interiorul partidului social democrat', subliniază Florian Hesse, analist la banca Berenberg. Însă, sosirea unui social democrat în fruntea finanţelor Germaniei ar putea trimite un nou semnal Europei.
Un nou semnal Europei
Acordul convenit miercuri pentru formarea unui guvern de coaliţie aduce un sprijin propunerilor de reformă ale zonei euro susţinute de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Acordul de coaliţie sprijină propunerea franceză privind înfiinţarea unui buget al zonei euro pentru investiţii comune, după ce timp de mai multe luni conservatorii conduşi de Angela Merkel au ignorat acest subiect.
Pe plan intern, ascensiunea partidului social democrat la conducerea Finanţelor precum şi la Ministerul Muncii şi Afacerilor Sociale va da acestui partid marja de manevră necesară pentru a-şi pune în aplicare promisiunile de justiţie socială din campanie. Social democraţii insistă de asemenea pe o majorare a cheltuielilor pentru educaţie, locuinţe şi infrastructura de sănătate, în pofida mediului de afaceri din Germania, care critică proiectele de cheltuieli.
[citeste si]
De asemenea, social democraţii vor încerca să respingă ideea scăderii impozitelor pe companii, o ideea care se propagă în Germania mai ales după reforma fiscală americană. 'O linie roşie pentru SPD este o scădere masivă a impozitelor după model american. Ideea lor este să nu cadă victimă maladiei Trump', susţine Frédéric Ducrozet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video