Metrorex, protest la Ministerul Transporturilor
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
Metrou
Metrou
Sute de persoane vor picheta, astăzi, Ministerul Transporturilor.

Circa 400 de sindicalişti USLM - salariaţi Metrorex şi reprezentanţi ai comercianţilor din metrou pichetează luni, între orele 12:00 şi 14:00, Ministerul Transporturilor, conform unui comunicat al sindicatului remis AGERPRES.

Acţiunea va continua şi în următoarele trei zile, urmând ca, în 27 şi 28 august protestatarii să picheteze sediul Guvernului, în acelaşi interval orar.

La finele lunii trecute, aproximativ 100 de reprezentanţi de la Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) au protestat în faţa Ministerului Transporturilor reclamând probleme de dialog social cu actuala conducere a Metrorex, lipsa de personal necesar pentru asigurarea siguranţei transportului de călători şi probleme în negocierea Contractului Colectiv de Muncă.

Care sunt nemulțumirile

Ministerul Transporturilor, preciza, la acea dată, că sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că nu a fost prelungit contractul dintre Sindomet şi Metrorex privind închirierea spaţiilor din staţiilor de metrou.

"Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că nu a mai fost prelungit contractul dintre Sindomet (firmă deţinută de sindicatul de la metrou) şi Metrorex pentru închirierea spaţiilor din staţiile de metrou. Discuţiile despre aceste spaţii comerciale sunt încheiate din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor. Contractul de închiriere, încheiat în 2003 pentru 5 ani şi prelungit apoi de încă două ori, expiră la 26 septembrie a.c. Comercianţii şi sindicatul au insistat să fie prelungit în continuare, cu acordul părţilor. Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a susţinut, la întâlnirile cu reprezentanţii sindicatelor, că administraţia Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile, inclusiv pe cele obţinute din închirierea spaţiilor comerciale", susţineau reprezentanţii MT. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel