'Macedonia de Nord şi Albania au făcut ceea ce le-am cerut să facă', subliniază Jean-Claude Juncker şi Ursula von der Leyen, preşedintele în exerciţiu şi preşedinta aleasă a Comisiei, Donald Tusk, preşedintele Consiliului, şi David Sassoli, preşedintele Parlamentului European.
'Uniunea Europeană este în faţa unei alegeri strategice', subliniază ei, adăugând că această deschidere a negocierilor va fi 'un test al capacităţii Uniunii de a-şi respecta promisiunile şi de a privi spre viitor'. 'Credem că acum este timpul de a deschide negocierile de aderare cu cele două ţări' din Balcani, conchid ei în acest mesaj publicat cu puţin timp înaintea summitului european din 17-18 octombrie.
Cea mai mare parte a statelor membre sunt pregătite să angajeze aceste negocieri, căci cele două ţări candidate au satisfăcut toate exigenţele, dar Franţa, Olanda şi Danemarca frânează procesul de aderare. Unele rezerve sunt formulate de asemenea în Germania. Cele patru ţări din Europa Centrală din Grupul de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia) şi-au exprimat sprijinul în 12 septembrie pentru Skopje şi Tirana în vederea unei aderări la UE. UE ceruse în special Tiranei să-şi sporească eforturile în lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei, în timp ce Skopje a acceptat să-şi renumească ţara 'Republica Macedonia de Nord' pentru a-şi reglementa diferendul cu Grecia, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video