Lvov: Trei morţi în urma aterizării de urgenţă a unui avion cargo
Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa joi în urma aterizării de urgenţă a unui avion cargo în apropierea aeroportului Lvov, din vestul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, citate vineri de AFP și Agerpres.
Trei persoane au fost ucise, trei persoane au fost rănite şi soarta altor două persoane este necunoscută, au declarat serviciile de urgenţă ucrainene, care au menţionat că este vorba despre şapte membri ai echipajului şi o persoană care însoţea încărcătura aflată la bord.
Aparatul, de tip Antonov 12, a aterizat joi dimineaţă la mai puţin de 2 kilometri de pista aeroportului din Lvov, fără a lua foc, au precizat serviciile de urgenţă. Într-o fotografie publicată pe site-ul acestora, poate fi văzut avionul cu o aripă avariată.
Potrivit ministrului ucrainean al infrastructurii, Vladislav Kriklii, cinci persoane şi-ar fi pierdut viaţa. Ministrul ucrainean a scris pe Facebook că aterizarea de urgenţă s-a produs deoarece avionul rămăsese fără combustibil. Oficialitatea ucraineană a mai scris că aparatul, aparţinând companiei ucrainene Air Alliance, decolase din Vigo, din nord-vestul Spaniei.
AFP anunţă deschiderea unei anchete.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News