Data publicării:
Lovitură încasată de PNL în Senat
Liberalii primesc o lovitură puternică în Senat, în demersul de schimbare a lui Călin Popescu Tăriceanu din funcția de președinte al Senatului.
UNPR nu mai dorește să susțină demersul liberalilor pentru schimbarea lui Călin Popescu Tăriceanu de la conducerea Senatului.
Liderul senatorilor UNPR, Haralambie Vochițoiu, a declarat că UNPR nu va susține demersul PNL. "Nu este o prioritate pentru UNPR schimbarea președintelui Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu", a spus Vochițoiu.
Anunţul a fost făcut după şedinţa grupului UNPR din Senat şi după o discuţie pe care Haralambie Vochiţoiu a avut-o cu senatorii PNL.
[citeste si]
"Astăzi, în acest moment când vorbim, schimbarea lui Tăriceanu nu este un subiect pentru noi", a declarat Haralambie Vochiţoiu.
El a precizat că a avut discuţii cu colegii senatori dar şi cu liderul UNPR, Valeriu Steriu, pe acest subiect.
"În acest moment, aşa cum am mai spus-o, această discuţie nu este procuparea UNPR. Poziţia domnului Tăriceanu nu va fi pusă în discuţie nici astăzi, nici săptămâna aceasta. Noi suntem preocupaţi de un rezultat cât mai bun la alegerile locale", a ţinut să menţioneze Vochiţoiu, potrivit news.ro.
El a adăugat că "această discuţie nu aparţine UNPR, iar partidul nu este preocupat de schimbarea din funcţie a lui Tăriceanu".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News