Ivan: Gândirea lui Antonescu n-are treabă cu democrația
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Cătălin Ivan
Cătălin Ivan
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, spune că liderul liberal Crin Antonescu vrea, la fel ca Traian Băsescu, să dea jos premieri, adăugând că președintele PNL are o gândire "care nu are nicio legătură cu democrația" și "idei autoritariste".

"Din păcate, Crin Antonescu demonstrează, pe zi ce trece, că apropierea de Traian Băsescu îl face să gândească ca acesta. A ajuns, asemeni președintelui Băsescu, să creadă că el și numai el este cel care instalează sau dă jos premieri, că el aduce oameni la putere, așa cum s-a exprimat, și, evident, tot el îi și dărâmă.

Aceasta este o gândire cum numai la Traian Băsescu am văzut și care nu are nicio legătură cu democrația și cu ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană", se arată într-un comnicat trimis de Ivan.

Reacția europarlamentarului survine după declarațiile lui Antonescu de la Timișoara, unde a spus că îl va da jos pe Victor Ponta din funcția de premier. Președintele PNL a mai afirmat că PSD pune în pericol drumul european al României.

"Constat cu regret că domnul Antonescu se dezice total de USL și de votul acordat de români. De asemenea, îi transmit lui Crin Antonescu că, într-o democratie, puterea aparține poporului, care ne învestește pe noi, politicienii, cu autoritatea de a guverna. Așa s-a întamplat în 2012 cu USL, dar președintele PNL a ales să-și bată joc de acel vot, părăsind guvernarea și împrumutând din ideile autoritariste ale lui Traian Basescu", mai arată Cătălin Ivan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel