Data publicării:
Isărescu, audiat. Piperea: Vă zic o surpriză - update 2
Gheorghe Piperea a spus, marți, la Antena 3, cine va fi mai prezent în sala în care va avea loc audierea lui Mugur Isărescu.
„Eu sper să vină la audieri. Aud că a cerut să se țină această ședință cu ușile închise. (...) Să încerce să ne explice. O să vă dau și o surpriză: în sală va fi prezent și domnul Ilie Năstase", a spus Gheorghe Piperea, marți, într-o intervenție telefonică la Antena 3, în cadrul emisiunii „Previziuni”.
Update 1:
Mugur Isărescu a ajuns în Parlament. Tema principală a şedinţei este situaţia ROBOR, precum şi probleme în legătură cu stabilitatea financiară şi inflaţie. Daniel Zamfir precizase că Mugur Isărescu a confirmat prezenţa pentru marţi. „Vom discuta pe marginea ROBOR şi a felului în care se calculează acest indice, vom discuta pe marginea raportului pe care BNR l-a prezentat la sfârşitul anului în legătură cu stabilitatea financiară şi despre inflaţie. Va fi o zi plină, cu multe întrebări la care sunt convins că domnul guvernator va da răspuns la toate”, declarase Daniel Zamfir.
Update 2:
La ședință participă și președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, dar și Ilie Năstase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News