Data publicării:

Întâlnire Dodon-Putin. Tomac: ATAC la integritatea României

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP) a atacat în termeni duri vizita lui Igor Dodon la Moscova. El consideră că episodul în care acesta a primit o hartă a ”Moldovei mari” de la Vladimir Putin, este un atac și o amenințare la intergritatea teritorială a României.

Alegeri prezidentiale 2024

"Atac fără precedent al Moscovei la adresa României

Am avertizat în repetate rânduri cu privire la pericolul rusesc pentru România. Dacă până acum Kremlinul a tatonat terenul prin mesaje umbrite, astăzi, prin Igor Dodon, Putin a transmis explicit că nu dă doi bani pe integritatea României și că este dispus (chiar dornic) să rupă din teritoriul românesc.

Astăzi, la Moscova, președintele rus i-a făcut cadou lui Igor Dodon harta Moldovei Mari, realizată de cartograful italian Bartolomeo Borghi în 1790. Cu alte cuvinte, Putin a arătat că Moldova din stânga Prutului îi aparține și ar trebui sa ia în calcul să și-o însușească și pe cea din dreapta.

Este o amenințare clară, directă și extrem de periculoasă, un avertisment pe care România, dacă îl va ignora, va suferi consecințe grave. Este esențial să abandonăm poziția struțului cu care, se pare, clasa politică de laBucurești s-a obișnuit.

Trebuie să începem a reacționa adecvat la obsesiile expansioniste ale liderului moscovit", a transmis Eugen Tomac pe Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel