Foştii internaţionali, în tribună la România - Suedia
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Arena Nationala
Arena Nationala
Foştii fotbalişti care au bifat prezenţe la echipa naţională sunt invitaţi de către FRF să susţină naţionala din tribună la România - Suedia.

Fotbaliștii cu minimum o prezență în tricoul echipei naționale a României, activi sau retrași din activitate, vor primi câte o invitație la următorul meci pe teren propriu al tricolorilor, transmite Federaţia Română de Fotbal. Meciul România – Suedia se va disputa vineri, 15 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională.

România are nevoie de o victorie în partida cu Suedia şi un rezultat de egalitate cu Spania pentru a se califica la EURO 2020.

"Mesajul meu este următorul: învingând Suedia, la startul jocului cu Spania noi suntem calificaţi la Campionatul European (n.r. - la scorul de 0-0). Asta e realitatea în momentul de faţă şi asta le transmit şi jucătorilor. Ăsta e adevărul gol-goluţ, învingând Suedia, când ajungem la Madrid suntem calificaţi. După aceea vom vedea dacă vom putea să ţinem de acel scor ca să ne calificăm. Dar meciul important este meciul cu Suedia", a spus Cosmin Contra după primul antrenament al echipei naţionale de la Mogoşoaia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel