Simularea examenului de admitere a fost organizată la toate specializările din cadrul celor patru facultăţi ale Universităţii: Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Bioinginerie Medicală, Asistenţă Medicală Generală, Nutriţie şi Dietetică, Tehnică Dentară, Balneo-fiziokinetoterapie şi Recuperare.
Examenul s-a susţinut la proba de anatomia omului, probă obligatorie, iar la a doua probă candidaţii au avut de ales să susţină evaluarea la fizică sau la chimie.
Potrivit organizatorilor, 500 dintre cei 612 aspiranţii la statutul de student medicinist au preferat să susţină cea de-a doua probă la chimie organică. "Este prima sesiune de simulare pe care UMF o organizează în acest an. Cea de-a doua sesiune de simulare a examenului de admitere va avea loc în data de 7 mai. Simularea examenului de admitere, care se desfăşoară în aceeaşi parametri cu examenul propriu-zis din iulie, ajută foarte mult candidaţii. Aceştia se pot obişnui cu atmosfera de examen, fac exerciţii de gestionare a emoţiilor şi îşi fac o evaluare a cunoştinţelor. Viitorii studenţi au trebuit să opteze pentru simularea examenului la o facultate deoarece aceste concursuri s-au desfăşurat în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră", a declarat Ivona Burduja, purtătorul de cuvânt al UMF Iaşi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video