Pornind de la valorile foarte mari ale unor venituri lunare și pensii speciale pe care le au mai ales unii magistrați din România, Marius Budăi a spus:
”Eu cred că sunt extrem de mari pentru ce-și poate permite România la acest moment și de aici vedem că toată schimonoseala aceasta cu 'haideți să tăiem, haideți să facem' și nu fac nimic, în condițiile în care au majoritatea în Parlament, au Guvernul, sunt liberi să facă. Noi am spus ce am încercat, ce ordonanțe am dat pentru care am și plătit politic, pentru că ne-am întors peste 160 de mii împotriva noastră și familiile lor, și de altfel avem două inițiative lansate de PSD în dezbatere în Parlament, pentru impozitarea progresivă a acestor pensii care nu sunt bazate pe contributivitate.
Dar, colegii noștri de la USR și PNL nu au dorit să discute acele idei, ci au dorit să discute inițiativele lor, care au rămas în dezbatere și care, practic, nu aduc nimic concludent și pe majoritatea celor care au pensii foarte mari nu-i ating, pentru că, nu-i așa, avem excepții”, a spus Marius Budăi la România TV, joi seara.
”Noi suntem dispuși la dialog. Noi, Partidul Social Democrat, încercând să facem lucrurile extrem de profesionist am plătit politic. Noi am făcut ce am putut”, a completat fostul ministru al Muncii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent
- Iohannis, la Washington să-și ridice premiul. Chirieac: Niciun motiv să cheltui banii contribuabilului