Cei doi agenţi, din Los Angeles, au fost prinşi jucându-se când a venit un apel legat de un furt din magazin chiar în zona lor. O analiză a camerei video din maşină a arătat că cei doi jucau Pokemon Go şi au ales să fugărească un... Snorlax, o captură rară, în loc să meargă la locul infracţiunii.
Cei doi au fost concediaţi, chiar dacă au negat iniţial că se jucau.
Detaliile din acest caz au ieşit la suprafaţă după ce apelul lor din instanţă a fost respins. "După ce au ignorat apelul, au petrecut 20 de minute discutând despre jocul Pokemon Go, în timp ce mergeau spre diverse locaţii unde apăreau aceste creaturi virtuale, aşa cum le arăta pe telefonul mobil", se arată în documentele citate de BBC.
Incidentul a avut loc în aprilie 2017. Cel care i-a reclamat a fost chiar agentul care a intervenit la jaf. El a ajuns în zonă, a văzut că mai este o maşină parcată pe o alee din apropiere, dar când a văzut că nu se intervine, a ales să intre el în magazin. Ulterior, acesta a văzut cum maşina de patrulă a celor doi agenţi a întors şi a plecat spre altă zonă. Cei doi agenţi s-au scuzat spunând că nu au auzit apelul prin radio. Cu toate astea, camera din maşină a arătat că cei doi au discutat despre apel şi au ales să nu răspundă, iar la cinci minute distanţă vorbeau despre Pokemonii prinşi. "Unul dintre ei i-a spus celuilalt că un Snorlax a apărut la intersecţia străzilor Leimert şi 46, din Los Angeles", se mai arată în documente.
CITEŞTE ŞI Află ce POKEMON ești în funcție de zodia ta
"Patrulă suplimentară pentru vânarea creaturii mistice"
O comisie de audiere i-a găsit pe cei doi agenţi vinovaţi pentru că nu au răspuns unui apel privind un jaf în desfăşurare, deoarece jucau Pokemon Go. "De asemenea, au făcut declaraţii false în timpul anchetei. Cei doi au recunoscut ulterior că au plecat din zona de patrulă pentru a căuta acel Snorlax, dar au insistat că au făcut-o ca parte dintr-o patrulă suplimentară pentru vânarea acestei creaturi mistice", transmite instanţa, conform sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky