"În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al D. N.A. Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor și în prezent având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
- instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni),
Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.
Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.
De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de șase volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin.4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019", transmite DNA, într-un comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"