Data publicării:

Pe urmele infractorilor. Comisarul-șef Daniel Staicu, despre investigarea infracțiunilor cu arme de foc /video

Autor: Andreea Deaconescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: captură Youtube DC NEWS
Sursa: captură Youtube DC NEWS

Într-un dialog în cadrul emisiunii "Culisele Justiției", difuzată pe DC News și DC News TV, comisarul-șef Daniel Staicu, conducătorul Serviciului de Expertize Criminalistice de la Institutul Național de Criminalistică, a ilustrat aspecte-cheie referitoare la activitatea și contribuția instituției în contextul sistemului judiciar.

Una dintre temele abordate a fost expertiza balistică, un domeniu crucial în investigarea infracțiunilor cu armă de foc. Daniel Staicu a subliniat că: "Putem să tragem într-un poligon controlat, în așa fel încât să putem recupera proiectilele și tuburile pentru a putea face comparații. În lipsa unei arme cu care să facem trageri, este imposibil să ne pronunțăm. Pe baza unui tub sau a unui proiectil ridicat din câmpul infracțional, fără să avem arma, nu putem să spunem că arma respectivă a fost folosită la tragere. Singura variantă ar fi să avem anterior niște modele de comparație trase cu arma respectivă. Altfel, dacă ea nu se găsește, este imposibil să stabilim".

El a explicat că urmele rămase la locul faptei sunt analizate pentru a stabili prezența sau absența urmelor de tragere, oferind astfel indicii cruciale în investigarea infracțiunilor cu armă de foc: "Acele tuburi goale care rămân la fața locului alimentează o bază de date în cazuri cu arme necunoscute și, la un moment dat, atunci când arma este identificată și se fac trageri, putem să facem comparații, tot la solicitarea beneficiarilor, cu baza noastră de date și putem să spunem dacă arma respectivă a fost folosită la trageri".

"Dacă rămâne la fața locului arma cu care s-a tras, rămân niște urme, dar nu se poate face o apreciere cu privire la o dată exactă că a fost folosită. Dacă au rămas urme, acestea sunt exploatate prin intermediul unei expertize fizico-chimice. Urmele lăsate rămase la interior sunt preluate și prelucrate în cadrul unei expertize fizico-chimice care stabilește dacă sunt sau nu prezente urme de tragere. Rămân urme, nu există o regulă pe care să o avem în vedere întotdeauna că sunt destule sau nu sunt destule", a adăugat acesta.

"Treaba pe care noi o facem nu urmărește neapărat stabilirea unui autor. Noi putem să stabilim și de situația de fapt și putem, prin lucrurile pe care le facem, să excludem pe cineva din cercul de suspecți. Deci nu există un lucru țintit, că trebuie să stabilim că X a săvârșit fapta. Putem să stabilim că X nu a săvârșit fapta", a conchis Daniel Staicu.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel