De ce Poliția a pasat către SRI ancheta în cazul lui Răducu Mazăre
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Poliția Rutieră din Inspectoratul General al Poliţiei Române a solicitat Serviciului Român de Informaţii să analizeze o filmare realizată de un aparat radar de pe A2, la 22 august, în care autoturismul lui Răducu Mazăre, fiului primarului Constanței a fost înregistrat cu 194 de km pe oră. Totuși, de ce Poliția a cerut sprijinul SRI începe să ridice câteva semne de întrebare.

Informația conform căreia Poliția Rutieră solicită ajutorul unui serviciu secret pentru decriptarea unei imagini radar, unde la volanul unui autoturism nu se poate desluși imaginea șoferului, începe să capete alte conotații decât acelea de aflarea cu adevărat a adevărului.

Potrivit Poliției, filmarea a fost înregistrată pe A2, la 22 august, în care un autoturism Jaguar al fiului primarului Radu Mazăre, Răducu, a fost surprins în dreptul kilometrului 49, pe sensul de mers dinspre Constanţa spre Bucureşti, în timp ce mergea cu 194 de kilometri pe oră.

Poliţiştii au declanşat o anchetă după ce autoturismul respectiv a fost oprit la kilometrul 30, iar şoferul, în persoana lui Răducu Mazare, le-a spus că, în momentul în care maşina sa a fost înregistrată de radar, nu el se afla la volan, ci un un prieten de-al său. Fiul primarului din Constanţa a explicat că, între kilometrul 49 şi kilometrul 30, prietenului său i s-a făcut rău şi, din acest motiv, a fost nevoit să treacă el la volan, pentru a preveni un eventual accident.

Poliţiştii au solicitat SRI să editeze imaginile până când acestea devin clare, în condiţiile în care, din cauza faptului că soarele bate în parbrizul automobilului, nu se poate distinge figura persoanei care se află la volan.

Prietenul lui Răducu Mazăre a susţinut, la rândul său, declaraţia şoferului, drept pentru care poliţiştii i-au ridicat lui permisul de conducere, şi nu fiului primarului Constanţei, aflat în prezent la studii în Marea Britanie.

 Pentru a fi siguri că fiul lui Mazăre şi prietenul său au spus adevărul, poliţiştii au analizat imaginile, dar din cauza soarelului care bătea în parbriz, nu s-a putut trage nicio concluzie. Ca urmare, înregistrarea a fost trimisă, mai departe, Institutului Național de Expertiză Criminalistică, institut care a analizat și caseta din campania electorală din 2004 a lui Traian Băsescu, când acesta a fost filmat în momentul când  lovea un copil. Criminaliştii nu au putut nici ei să se pronunţe în legătură cu persoana aflată la volan, drept pentru care reprezentanţii Direcţiei Rutiere au cerut sprijinul SRI, instituţie care, se zice că, ar  deţine aparatură mult superioară celei aflate în dotarea IGPR.

Totuși, potrivit  prevederilor art.1 din Legea nr.14/1991 de organizare si funcționare a SRI: "Serviciul Român de Informaţii este organul de stat specializat în domeniul informaţiilor privitoare la siguranţa naţională a României, parte componentă a sistemului naţional de apărare, activitatea sa fiind organizată şi coordonată de Consiliul, Suprem de Apărare a Ţării". Astfel, rezultă clar din lege ca SRI nu are competența legală pentru infracțiunile de drept comun sau rutiere, deci nu se justifică și este ilegal a se apela la serviciile acestui serviciului secret.

De asemenea, conform site-ului Politiei romane http://www.politiaromana.ro/Criminalistic/fotovideo.htm rezulta ca această instituție are proprii specialiști și facilități pentru astfel de expertize de mărire și clarificare a imaginilor, deci nu se justifica din nou apelarea la ofiterii SRI. Pe site-ul IGPR se mentioneaza foarte clar ca acesta detine "linie de montaj video digitală cu software criminalistic specializat". SRI, Politia Română și Parchetul ar trebui să explice oficial de ce expertiza nu s-a putut concretiza la Politie, în condițiile în care această instituție dispune de aceeași tehnologie ca cea de la  SRI.

Print-screen-urile de pe site-ul menționat   indică un soft specializat de vreo câteva mii de USD. Toate înregistrările efectuate de Poliția rutieră sunt digitale și se stochează pe CD sau DVD, și nu trebuie "aparatură mult superioară" ci doar soft-ul de citire a acestor înregistrări, de clarificare a imaginilor, si bineințeles know-how-ul necesar de a utiliza aceste programe, nimic altceva. SRI-ul nu are ce "aparatură mult superioară" să posede atât timp cât pentru clarificarea imaginilor este nevoie doar de un software, nu de aparatură deosebită. Este de urmărit expertiza SRI pentru a vedea care este așa numita "aparatură superioară" și "mult superioară" celei de la IGPR, și ce minuni a făcut aceasta în plus față de cea a IGPR.

Având aceste date nu este greu de bănuit, având în vedere și aspectele din alte dosare,  că atât Parchetul, cât și SRI, interferează din nou în viața politică pentru a ataca liderii USL, încălcând în cunoștință de cauză prevederile legale.

Transferând către SRI competența ce ține clar de o anchetă a Poliției se urmărește, în opinia noastră, a da mai multă greutate unei eventuale anchete  împotriva fiului primarului Radu Mazăre, ducând investigația spre o cauză penală, adică spre un articol  care incriminează falsul în declarații și care este pedepsit cu privarea de libertate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel