Data publicării:
De ce ne îngrășăm iarna și nu putem slăbi repede: 10 motive posibile
Creșterea în greutate, în timpul iernii, variază de la persoană la persoană. Dar oare de ce majoritatea oamenilor se îngrașă în timpul lunilor de iarnă? Iată câteva motive.
Dacă observi că în timpul iernii te îngrași câteva kilograme, nu te descuraja. Nu ești singura persoană care se confruntă cu această problemă. Iar cauzele sunt predominant fiziologice și nu ar trebui să provoace o îngrijorare serioasă.
1. Mai multe ore de somn. Zilele lungi de vară sunt un stimulent excelent pentru a lucra mai productiv. Iar când se întunecă devreme și vremea este înnorată aproape tot timpul, este destul de firesc să vrei să stai întins pe canapea sau să dormi. În sezonul de iarnă, numărul orelor de activitate este mult mai mic, ceea ce duce adesea la creșterea în greutate.
2. Vremea este mai rece. Dacă-ți place vremea rece, probabil că vei prefera să stai acasă iarna în loc să mergi la plimbare sau la schi. Este foarte greu să te menții activ în această perioadă a anului. Dar în acest sens te pot ajuta prietenii cu care poți ieși afară chiar și în sezonul rece.
3. Tulburări afective sezoniere. Lipsa razelor soarelui, în timpul iernii, poate avea un impact semnificativ asupra stării de spirit și a sănătății. Mulți oameni dezvoltă tulburări afective sezoniere în această perioadă. Iar acest lucru duce adesea la o hrană mai nesănătoasă, evitarea întâlnirii cu prietenii și a plimbărilor, ceea ce poate afecta greutatea.
Riscuri grave pentru sănătate dacă nu bei apă. Cât de importantă este hidratarea
4. Sărbătorile de iarnă. Sezonul sărbătorilor de Anul Nou aduce numeroase petreceri cu rudele, cu prietenii și colegii, care sunt însoțite de un consum de alimente bogate în calorii și băuturi alcoolice.
Mâncarea excesivă este obișnuită, iar problema este că nu se întâmplă o dată, ci aproape zilnic, timp de două săptămâni.
5. Mâncare grea. Când afară este frig, majoritatea persoanelor consumă alimente mai grele. De fapt, orice masă contribuie la creșterea temperaturii corpului, ceea ce poate fi un motiv pentru o poftă de alimente mai grase și bogate în calorii.
6. Consumul de alcool. În timpul iernii, unii oameni beau din ce în ce mai mult alcool, și mai ales vin fiert, care este bogat în calorii și poate provoca creșterea în greutate. Și atunci când alcoolul este combinat și cu alimente grele, atunci este aproape imposibil de evitat kilogramele în plus.
7. Consumul excesiv de dulciuri. Vremea înnorată, lipsa soarelui, zilele mai scurte, dispoziția proastă, depresia, lipsa de energie - toate acestea sunt motivele care te obligă să consumi, iarna, mai multe dulciuri. Zahărul te face să te simți mai fericit, îți dă energie, dar odată cu ea și kilograme în plus.
8. Dezechilibru hormonal. Lipsa razelor soarelui poate avea un efect profund asupra producerii de hormoni, în special a celor care reglează somnul. În această perioadă a anului, hormonii sunt sintetizați în cantități mai mari, iar senzația de somnolență poate reduce semnificativ dorința de a merge la sală sau de a face mișcare acasă.
9. Accelerarea metabolismului. Deși acest lucru poate părea un lucru bun, un metabolism mai rapid poate duce la creșterea în greutate în loc de pierderea kilogramelor. Metabolismul este stimulat pentru a folosi mai multă energie și pentru a menține corpul cald.
O persoană trebuie să consume mai multe alimente pentru a satisface nevoile crescute de energie ale organismului. Prin urmare, atunci când simți o poftă de mâncare, nu uita că metabolismul nu s-a accelerat suficient pentru a transforma complet toate caloriile consumate în energie.
10. Mănânci mai puține alimente proaspete. În timpul iernii, nu există atât de multă mâncare proaspătă ca vara, așa că mulți oameni consumă alimente ambalate. Și pentru a preveni acest lucru, aprovizionează-te cu fructe și legume de sezon și mănâncă morcovi sau un măr în loc de chipsuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News