Data publicării:

Colțescu, pus la zid din Guvernul României. Bulai: ”AUR a punctat MAJOR!” Reacția care a explodat în diaspora

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: AUR
Foto: AUR

Arbitrul român Sebastian Colțescu a fost pus la zid după ce a spus ”ăla negru”. Nu l-au acuzat doar cei care se consideră victimele rasismului, dar și autoritățile române, care, în lipsa unei prezentări clare a situației, s-au înghesuit să-și ceară scuze și să acuze gestul arbitrului român. AUR a fost partidul care și-a exprimat susținerea față de Sebastian Colțescu, mizând pe greșeala din Guvern, ceea ce i-a adus un val de simpatie, mai ales în diaspora, acolo unde românii simt pe pielea lor ce înseamnă discriminarea. 

”Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Tineretului și Sportului s-au raliat la linșajul public îndreptat asupra arbitrului, cetățean român acuzat de rasism pentru că a folosit în timpul meciului PSG - Istanbul Başakşehir o expresie descriptivă obiectivă, fără conotație peiorativă. Poziția celor două instituții este cu atât mai revoltătoare cu cât Colțescu nu a fost condamnat de nicio instanță sau instituție internațională, ancheta în acest caz fiind în desfășurare”, a transmis AUR, după reacția oficială a celor două ministere. 

Vezi aici mai mult: AUR a luat act cu indignare de poziția autorităților române în cazul arbitrului Sebastian Colțescu

Scandal rasism Colţescu. Ministrul Sportului, Ionuţ Stroe, reacţie. "Îmi cer scuze în numele sportului românesc"

MAE și-a schimbat fotografia de copertă cu una marca UEFA pe care scrie ”no to racism”. 

1. MAE ... (captura-de-ecran-din-2020-12-10-la-11-02-30_07288600.png)

Amintim că arbitrul Sebastian Colțescu a afirmat, pentru a indica persoana care să fie sancționată, ”ăla negru”, ceea ce a generat o revoltă mondială. 

În acest context, sociologul Alfred Bulai consideră că ”AUR a punctat, ajutat de MAE, care s-a repezit, alături de Ministerul Sportului, să-și ceară scuze, să-și pună cenușă-n cap. Statele puternice nu fac așa ceva. La noi s-au repezit s-o facă, ceea ce a ridicat mingea la fileu partidului AUR, al căror mesaj prinde foarte bine în diaspora, marea majoritate a românilor având joburi în care sunt discriminați la salariu, la modul în care sunt tratați. Acum, pe acest incident, fii sigur că scorul AUR s-a dublat în străinătate. AUR transmite clar că azi e Colțescu, mâine poate fi oricare dintre noi și transmite un semnal românilor din diaspora că ei nu sunt apărați de MAE când sunt umiliți în afara țării.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel