Ciolacu, despre negocierile de la Vila Lac 1: Nu știu dacă poate fi folosită pentru așa ceva
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Președintele PSD Marcel Ciolacu susține că ceea ce se întâmplă la Vila Lac 1, unde au avut loc negocierile dintre PNL, USR-PLUS și UDMR, este neconstituțional. „O vilă a protocolului de stat, nu știu dacă ai voie să o folosești pentru așa ceva”, a spus liderul social-democrat.

„Ceea ce se întâmplă e total neconstituțional, în aceste zile la Vila lac 1, o vilă a protocolului de stat, nu știu dacă ai voie să o folosești pentru așa ceva, mai ales că nu este un demers constituțional. Și, din câte știu eu, domnul Ciucă este prim-ministru, Vila Lac 1 este la dispoziția prim-ministrului, a președintelui Camerei, a președintelui țării sau Senatului. N-am înțeles ce caută acolo, dar în sfârșit”, a declarat, duminică seara, Marcel Ciolacu, la Antena 3.

Acesta susține că la Vila Lac 1 nu sunt negocieri, ci doi lideri care încearcă să își salveze pozițiile de conducere de la nivelul partidelor pe care le conduc.

„Acolo nu e nicio negociere, de fapt la Vila Lac 1 sunt doi lideri politici, Ludovic Orban și Dan Barna, doi looseri, amândoi au pierdut alegerile, care vor să obțină șefia de la Cameră ca să se salveze în interiorul partidului. Dacă domnul Orban sau domnul Barna, indiferent care dintre ei n-o să fie șef la Cameră, va fi schimbat de la partid”, a mai spus Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel