Cea mai mare demonstraţie după 1989. Se cere demisia premierului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Zeci de mii de slovaci au cerut în stradă demisia premierului Robert Fico.

Zeci de mii de slovaci au manifestat vineri la Bratislava şi în alte oraşe, cerând demisia prim-ministrului Slovaciei, Robert Fico, relatează DPA.

Protestatarii cereau eforturi anticorupţie, după asasinarea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak. Pe bannerele lor se puteau citi apeluri la 'o Slovacie respectabilă' şi la demisia guvernului, precum şi avertismentul că 'Slovacia nu trebuie să ajungă un stat mafiot' sau doar 'Ruşine!'.

Marşurile au fost organizate de activişti civici neafiliaţi politic, care au declarat că nu doresc ca la manifestaţii să ia cuvântul niciun politician. Potrivit organizatorilor, demonstraţia din Bratislava a fost cea mai mare din 1989, când fosta Cehoslovacie a răsturnat regimul comunist.

Anunţând protestele cu câteva ore înainte, agenţiile EFE şi Reuters remarcau că premierul Fico nu a reuşit să dezamorseze criza politică declanşată după ce Kuciak a fost găsit ucis cu gloanţe în locuinţa sa, alături de prietena lui, pe 25 februarie.

[citeste si]

Preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, a cerut de mai multe ori demisia guvernului sau alegeri anticipate. Şeful statului a acuzat puterea executivă că a ignorat timp de mai mulţi ani rapoartele serviciului de informaţii SIS privind influenţa mafiei italiene în Slovacia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel