Ce a scris The Guardian despre tragedia de la Floreasca
Publicația din Marea Britanie a scris despre incidentul pacientei arse în timpul unei operații la Spitalul Floreasca.
„O femeie a murit după ce a fost incendiată în timpul unei operații în România" a titrat The Guardian tragedia în care femeia de 66 de ani și-a pierdut viața.
Publicația engleză a detaliat că dezinfectantul inflamabil a provocat o combustie și că pacienta „s-a aprins ca o torță", citând personalul medical de la Spitalul de Urgență Floreasca din București.
Spitalele românești, în continuare nepregătite
„În ciuda îmbunătățirilor datorate unui buget mai mare, sistemul spitalicesc românesc este în continuare asediat de echipamente depășite și lipsă de doctori, găsindu-se adesea în centrul a repetate scandaluri", a mai scris The Guardian despre incidentul tragic.
„În relație cu incendiul de la un club de noapte în 2015, care a ucis 64 de persoane, un fost ministru al Sănătății a fost acuzat de îngreunarea sau blocarea transferării victimelor arse peste graniță. Mulți au murit după aceea în spitalele românești neechipate corespunzător", a încheiat publicația articolul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News