Case de avocatură din București, verificate de ”Spălarea Banilor”
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a verificat aproape toate casele importante de avocatură din București și a amendat mai mulți avocați pentru că nu au divulgat autorităților date despre anumiți clienți.

Legea în vigoare impune avocaților să sesizeze imediat Oficiul dacă au suspiciuni că o operațiune are ca scop spălarea banilor sau finanțarea terorismului, să trimită rapoarte privind banii clientelei care face obiectul unor sancțiuni internaționale și să anunțe orice tranzacție care depășește 15.000 de euro, scrie profit.ro.

Reprezentanții ONPCSB au confirmat acțiunea amplă de control, pe care au argumentat-o cu obligațiile legale pe care avocații trebuie să le respecte. Ei nu au precizat pentru ce anume au fost amendați avocații, ci au făcut trimitere la anumite legi.

"Au fost aplicate sancțiuni contravenționale atunci când au fost identificate încălcări ale prevederilor actelor normative mai sus menționate", au mai transmis reprezentanții ONPCSB, amenzile fiind sunt cuprinse între 5.000 de lei și 20.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel