Data publicării:

Bombă pe scena politică! Se cere DIZOLVAREA unui partid

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

PACT cere Ministerului Public să se adreseze Tribunalului București pentru a fi dizolvat PRU. 

Alegeri prezidentiale 2024

”Considerăm că această cerere este justificată de faptul că PRU, prin măsurile sale, a încălcat Constituţia României şi Legea Partidelor Politice. Reamintim că, în data de 26 ianuarie 2016, PRU a constituit o organizaţie paramilitară, denumită "Patrula lui Vlad Ţepeş", despre care liderii mişcării au declarat: ”Patrula lui Vlad Ţepeş va veghea ca cei sărmani şi uitaţi de autorităţi să nu fie victimele interlopilor, tâlharilor, hoţilor cu diplomă. Dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri, trebuie să dăm un semnal că România nu este sat fără câini, în care oricine urlă mai tare sau se ia de cei slabi şi neajutoraţi are câştig de cauză".

Astfel, potrivit Legii 14/2003, art. 3 alin. (4) "Partidele politice nu pot organiza activităţi militare sau paramilitare şi nici alte activităţi interzise de lege."

Totodată, Constituţia României prevede la art. 30 alin. (7) "Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri."

Conform art. 45 alin. (1) din Legea nr. 14/2003 încălcarea prevederilor sus-menţionate duce la dizolvarea partidului: Art. 45 „(1) Un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiţii: a) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, republicată, de către Curtea Constituţională, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (4) din prezenta lege".

Având în vedere că în ultimele zile PRU a atras din ce în ce mai mulţi adepţi, printre care parlamentari racolaţi de la alte partide, ne exprimăm îngrijorarea că există posibilitatea tot mai reală ca această organizaţie să pună în pericol ordinea statului de drept, în perspectiva alegerilor parlamentare din decembrie. Astfel, solicităm un răspuns urgent din partea Ministerului Public cu privire la legalitatea funcţionării acestui partid politic.”, transmite PACT, printr-un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel