Consumul excesiv de carne poate duce la ficat gras
Boala numită „ficat gras” sau steatoză hepatică non-alcoolică este asociată cu un consum crescut de carne roșie și mezeluri, avertizează medicii. De aceea, porțiile din aceste alimente trebuie consumate cu măsură.
Carnea este necesară în cadrul alimentației echilibrate și sănătoase. Carnea furnizează organismului nutrienți importanți, cum sunt fierul, proteinele și vitamina B12. Cu toate acestea, trebuie să avem grijă a nu depăși doza recomandată de nutriționiști. Cu noi argumente vine studiul unei echipe israeliene de la Tel Aviv Sourasky Medical Center. Autorii au evaluat prin ecografie sănătatea ficatului în cazul a 1.000 de persoane cu vârste între 40 și 70 de ani. Rezultatele ecografice au fost corelate cu informații privind cantitatea de carne consumată zilnic de fiecare participant și metoda de preparare cea mai utilizată.
Riscul de a suferi de ficat gras este în mod categoric crescut (peste 50%) în rândul marilor consumatori de carne, mai ales carne roșie sau mezeluri, arată studiul citat de passionsante.be. Acest pericol este independent de alți factori, precum indicele de masa corporală (IMC), activitatea fizică, tutunul, alcoolul, aportul de grăsimi și colesterol.
În ceea ce privește metoda de preparare termică, cercetătorii au stabilit o legătură între prepararea cărnii la temperaturi înalte (la grătar, prăjită) și dezvoltarea rezistenței la insulină.
Ce cantitate de carne e recomandată zilnic?
Carne roșie: porc, vită, miel și/sau mezeluri – o porție de 100-150 g, o dată sau de două ori pe săptămână.
Carne albă: pui, curcan – o porție de 100-150 g, de două-trei ori pe săptămână.
Pește: o porție de 150 g, de două ori pe săptămână, alternând peștele gras cu cel slab.
Nutriționiștii recomandă acompanierea porțiilor de carne cu legume crude (salate asortate) sau legume gătite la abur (spanac, mazăre, fasole verde, morcovi, broccoli, conopidă ș.a.). O zi pe săptămână poate fi rezervată unui meniu vegetarian sau ovo-lacto-vegetarian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News