Fostul director al Forum Invest, Bogdan Popovici, este în spatele gratiilor, după ce a fost condamnat la șase ani de închisoare în dosarul "Trofeul Calității". Într-o postare pe blogul său, Popovici povestește o întâlnire pe care a avut-o cu Gigi Becali în biserica Penitenciarului Rahova. Totul s-a întâmplat anul trecut.
Marele Bărbat
"Eu l-am văzut în carnea și oasele lui adevărate și am vorbit direct cu Însuși Gigi Becali, Marele Bărbat, în toată viața mea cunoscută o singură dată. S-a întâmplat anul trecut, în anul infinit de norocos 2013, în mai, de Paște, când eram încă la închisoarea Rahova, hotelul de șapte stele verzi al celor atinși de respirația atât de profund mirositoare a justiției românești. Vreo patruzeci-cincizeci de oameni foști, acum pușcăriași, unii politici, alții profesioniști, eram în biserica Rahova, neașteptat de credibilă, în mijlocul careului murdar de celule tip cămin de nefamiliști comuniști amărâți cu care seamănă "perla" înghețată tun și des mucegăită a pușcăriilor", scrie Popovici, pe blogul său.
Atunci, Gigi Becali abia ajunsese la închisoare, alături de Victor Babiuc și Dumitru Cioflină. Erau condamnați în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.
Dedesubturile "Trofeului Calității"
Iată momentul în care Popovici s-a întânit cu Becali:
"Am fost adus printre ultimii. Biserica aproape plină. La mijloc drum de trecere spre altar. În fața altarului Varsanufie. Impunător, potrivește porțile spre cele sfinte. Mă duc hotărât spre locurile din față. Aproape ajung lângă cei mai cucernici. Dintr-o parte îmi taie calea brusc un bărbat. Ochii aprinși de flacăra înălțătoare a momentului. Mâna ridicată tremurător spre boltă. Înlemnesc. Este El Însuși, Gigi, Marele Bărbat. Adus de nici o săptămână împreună cu fostul ministru la apărare-interne și justiție Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major al Armatei Dumitru Cioflină. Condamnați zăpăcitor în dosarul Transferului de terenuri, hotărât în Consiliul Suprem de Apărare al Țării. Transfer hotărât împreună cu președintele statului și șefii serviciilor secrete. Și alții.
Nu apuc să schițez nici un gest de apărare. Nu pot ocoli. De jur împrejur liniște cu ochi iscoditori. Brusc mâna îi coboară din boltă. Mă atinge ușor în capul pieptului. Se aude un gong asurzitor de aramă. Îmi vorbește:
— Tu și nevastă-ta sunteți nevinovați. Tot Bucureștiul știa că o să fiți achitați. Trofeul Calității e dosar comandat politic. N-are nici o probă. Trei zile a umblat judecătoarea aia șefă pe la ăilalți să-i facă să semneze și condamnarea voastră. Ce-ai refuzat de ți-au luat nevasta?
Deschid gura să răspund. Zeci de perechi de ochi se apropie. Liniștea mi se strânge în jurul gâtului.
Apare în cale încă un deținut: în vârstă, demn, elegant și celebru. Îmi vorbește. Blând.
— Domnule Popovici, condamnarea soției dumneavoastră este o sălbăticie îngrozitoare. Sigur, și a dumneavoastră. Dar un bărbat suportă altfel nedreptatea. Condamnarea doamnei este însă fascism criminal. Spuneți-i din partea noastră să reziste. Să fiți tari în continuare, se va face și dreptate într-un final. Tot respectul.
Închid gura. Gust de lumânări arse. Lângă mine Însuși El confirmă cu mare străpungere făcându-și cruci largi:
— Da, da. Doamne miluiește!"
Din scrierea lui Popovici nu lipsesc nici alte personaje precum fostul senator Cătălin Voicu, Adrian Năstase, Corneliu Iacobov, Dumitru Cioflina, Victor Babiuc sau fostul procuror Max Bălășescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Cumpărăturile online iau amploare. Cristian Pelivan: „Tot mai mulți români au plasat cel puțin o comandă online în ultimul an”
- Postul rezervat al lui Iohannis. Sociolog: „Problema e că legea nu specifică acest lucru”
- Conexiunea dintre medicină și credință. Academicianul Leon Dănăilă: „Mă duceam la biserică în fiecare duminică”