Nicolae Bănicioiu a dat exemplul unui medic cunoscut, candidatul unui partid la Senat. Deşi toată lumea îl aprecia, acesta a ajuns să piardă alegerile. Potrivit lui Bănicioiu, oamenii îşi aleg superficial conducătorii.
"Într-un rând de alegeri, s-a ajuns ca unul dintre candidaţi pe votul uninominal să fie un mare medic din România, cu multă performanţă afară, foarte titrat. Eu chiar am fost de câteva ori prin oraşul respectiv şi chiar sesizam aprecierea oamenilor. Oamenii erau foarte încântaţi, îl primeau bine. Îi spuneau: "Chiar aţi veni la noi? Veţi candida la noi?".
Vot uninominal, mă gândeam că sigur o să câştige. Vreau să vă spun că alături de el, pe liste, la alegeri, a fost pus un tânăr. Dânsul candida la Senat, tânărul candida la Camera Deputaţilor, practic el trebuia să-l tragă pe tânărul respectiv. Domnia sa, în campanie, cred că a vorbit mai mult despre rolul chirurgiei româneşti în societatea românească şi rezultatul a fost că doar tânărul a câştigat, el a pierdut alegerile.
Nu a reuşit să ajungă senator, tânărul, în schimb, care nu a avut un discurs în toată campania respectivă, a reuşit să câştige. Probabil el a fost de vină că nu a ştiut să comunice. (...) Cred că astfel de lucruri ar trebui împiedicate de acum încolo. Practic toţi îi iubim pe cei mai deştepti decât noi, dar niciodată nu-i alegem să ne conducă”, a zis Nicolae Bănicioiu în evenimentul transmis în exclusivitate pe DC News.
Iată intervenția lui Nicolae Bănicioiu:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales