Avocatul Poporului cere îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din Penitenciarul Botoşani
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Avocatul Poporului recomandă directorului Penitenciarului din Botoşani să adopte măsuri în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie, se arată într-un comunicat remis, miercuri, Agerpres. Potrivit acestuia, condiţiile proaste din închisoarea din Botoşani au fost constatate în urma unei anchete pe care Avocatul Poporului a efectuat-o, în baza unei petiţii înaintate de un deţinut.

'Respectiva persoană lipsită de libertate s-a plâns de condiţiile de cazare necorespunzătoare din Penitenciarul Botoşani, precum şi de faptul că în perioada detenţiei s-a îmbolnăvit de TBC şi ulcer, pentru care a fost operat de două ori', se arată în comunicatul de presă al Avocatului Poporului.

Ancheta desfăşurată în Penitenciar arată faptul că în camerele de detenţie există o supraaglomerare, aici fiind cazate 26 de persoane într-o cameră de 55,44 mp.

De asemenea, Avocatul Poporului a constatat un număr insuficient de duşuri raportat la numărul de persoane private de libertate, dar şi lipsa unei săli de mese. A

vocatul Poporului cere şi continuarea eforturilor în vederea angajării cu contract individual de muncă a unui medic, generalist, stomatolog şi asistenţi medical, având în vedere numărul persoanelor private de libertate şi gradul de adresabilitate al acestora, identificarea fondurilor necesare pentru asigurarea medicamentelor prescrise persoanelor private de libertate.

Totodată, se cer măsuri suplimentare pentru achiziţionarea de saltele, deratizarea şi dezinsecţia Secţiei E 7, motivat de faptul că, deşi se efectuau constant deratizări şi dezinsecţii, persoanele private de libertate au reclamat prezenţa dăunătoarelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel