Autostrada Bucureşti - Ploieşti va fi deschisă joi
Data publicării:
Autor: Oprea Roxana
WhatsApp
autostrada
autostrada

Autostrada Bucureşti-Ploieşti (A3) şi tronsonul Cernavodă-Medgidia al Autostrăzii Soarelui (A2) vor fi deschise joi, la cele două evenimente urmând să participe premierul Victor Ponta şi ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi.

Ministrul transporturilor a anunţat că din 20 iulie se va putea circula de la Bucureşti la Constanţa, pe autostradă. În schimb, traficul pe tronsonul Cernavodă-Medgidia se va desfăşura în regim de drum naţional. Primul termen de finalizare a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti a fost anul 2010, dar a fost amânat de mai multe ori.

Lucrările la A3 sunt împărţite în două sectoare, Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi Moara Vlăsiei-Ploieşti, construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct '98/Com-Axa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel