Aglomeraţie la frontiera cu Ungaria în contextul măsurilor de relaxare
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ
IGPF informează că se înregistrează valori de trafic crescute la graniţa cu Ungaria, în principal prin P.T.F. Nădlac I şi Nădlac II - Autostradă.

Pe fondul măsurilor de relaxare care au intrat în vigoare începând de azi, 15.06.2020, ora 00.00, privind exceptarea de la măsura de carantinare/izolare la locuinţă a persoanelor care sosesc din ţările stabilite pe baza analizei efectuate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, aprobate prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria) se înregistrează valori de trafic crescute la graniţa cu Ungaria, în principal prin P.T.F. Nădlac I şi Nădlac II - Autostradă.

De exemplu, numai în primele 8 ore de la ridicarea restricţiilor, prin cele două puncte de frontieră au efectuat formalităţile de frontieră pentru a intra în ţară aproximativ 4.500 de persoane.

În prezent, la Nădlac I sunt deschise la intrarea în ţară 6 artere de control, iar la Nădlac II - Autostradă 10 benzi (6 pentru turisme, 2 pentru autocare şi 2 pentru camioane), fiind folosită la maxim capacitatea permisă de infrastructura celor două puncte de trecere. În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc 20 de staţii mobile, informează IGPF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel