Sung Kim este ambasadorul american în Filipine, fiind unul dintre oficialii-cheie ai americanilor în negocierile cu Coreea de Nord. Aceste discuţii reprezintă primele întâlniri directe între oficialii celor două ţări de la summit-ul dintre liderul nord-coreean Kim Jong-un şi preşedintele american Donald Trump din Singapore.
Consilierul american pentru securitate naţională, John Bolton, a declarat pentru CBS că Secretarul de Stat, Mike Pompeo, va discuta cu nord-coreenii în viitorul apropiat despre dezarmarea nucleară, precum şi despre programele lor nucleare şi de rachete balistice.
Bolton a adăugat că dacă Phenianul va coopera, cele două ţări ar putea ajunge la dezarmare nucleară într-un an şi astfel s-ar putea ridica sancţiunile împotriva Coreei de Nord. Totodată, Anthony Ruggiero, un fost oficial care a lucrat la Departamentul de Stat şi la Trezorerie şi ca expert privind Coreea de Nord la Fundaţia pentru Apărarea Democraţiilor, îşi va începe mandatul de director pe probleme privind Coreea de Nord din Consiliul pentru Securitate Naţională. El este un susţinător ferm al politicii de „presiune maximă”, care include o ameninţare militară credibilă şi implementarea sancţiunilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general