"Având în vedere lipsa de reacţie publică până în acest moment, gravitatea faptelor care rămân încă nesancţionate în plan politic, precum şi mai ales pentru a înlătura orice suspiciune de imixtiune în ancheta deschisă de Parchetul General, Partidul Naţional Liberal solicită prim-ministrului demiterea de urgenţă a ministrului delegat Bogdan Stanoevici, care asigură coordonarea departamentul aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a secretarului de stat Stejărel Olaru", informează un comunicat al PNL, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit deja, cu privire la aceste fapte, un dosar privind infracţiunile de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale, iar cei doi înalți demnitari cu rol decident în organizarea și desfășurarea votului din diaspora se află încă în funcții.
"A trecut mai bine de o lună de la primul tur al alegerilor prezidenţiale şi doi dintre potenţialii vinovaţi pentru gravele deficienţe înregistrate la votul în străinătate sunt încă în funcţii. Aşa cum au indicat numeroase probe prezentate în mass-media (fotografii, imagini video, documente scrise, declaraţii de martori ş.a.), înalţi demnitari ai statului român sunt susceptibili de se face vinovaţi de îngrădirea dreptului fundamental de a vota al cetăţenilor români din afara graniţelor ţării", mai arată sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Importanța poziției Lunii. Astrolog: “Înseamnă naștere, fertilitate, copii”
- Nicușor Dan, interviu LIVE din studiourile DCNews. Răspunde întrebărilor lui Bogdan Chirieac
- Statistica accidentelor grave din România. Titi Aur: „Asistăm la o tentativă de prezentare a lucrurilor mai roz decât în realitate”