Data publicării:

Victor Negrescu: „Am început distribuția tabletelor educaționale românești”

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat demararea proiectului social privind distribuția tabletelor educaționale românești. De primele tablete vor beneficia elevii din comuna Poiana Vadului, județul Alba.

Alegeri prezidentiale 2024

„Ne ținem de cuvânt! În urmă cu câteva săptămâni am anunțat că lucrăm, împreună cu parteneri din sectorul digital și din societatea civilă, la proiectul primei tablete educaționale românești, un sprijin pe care vrem să îl acordăm copiilor și cadrelor didactice care nu au putut, în această perioadă grea, să continue procesul de învățare fiindcă nu au computer sau conexiune la internet. Am vrut să arătăm că, dacă există voință, se poate crea o tabletă specializată pentru procesul educațional, sigură pentru copii, adaptată nevoilor profesorilor și părinților, folosind resurse și competențe locale. Am reușit acest lucru, și primele tablete ajung deja la beneficiari.

Aproape 1 milion de copii nu au avut acces la educație în România de la închiderea școlilor. Noi vrem să fim parte din soluție, pentru că de educație depinde viitorul nostru post-Covid-19. Tabletele sunt distribuite strict printr-un proiect social și îi sprijinim pe toți cei care vor să facă la fel”, a declarat reprezentantul României în Parlamentul European.

Proiectul social este implementat la nivel național de mai multe structuri asociative, personalități publice și reprezentanți ai mediului de afaceri. Instituțiile de învățământ participante la proiect se înrolează în cadrul programului, care cuprinde, de asemenea, cursuri specializate pentru profesori și sesiuni educaționale pentru copii. Tabletele sunt personalizate și adaptate nevoilor educaționale și conțin aproape o sută de aplicații utile procesului educațional.

Proiectul a fost anunțat inițial pe 12 mai, cu ocazia unei conferințe dedicate educației digitale, organizate de Victor Negrescu împreună cu Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, la care au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, dar și cei mai relevanți actori în domeniul educației din România și Europa. Inițiatorii proiectului au arătat, cu acel prilej, că își propun distribuirea gratuită, prin intermediul instituțiilor de învățământ, a câtorva sute de tablete educaționale către copiii din zonele cele mai defavorizate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel