Data publicării:

Vârstă pensionare medici, adoptată. Când se vor putea retrage din activitate

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Medici
Medici

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care oferă oportunitatea medicilor să se retragă din activitate, la cerere, la vârsta de 67 de ani.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit proiectului, medicii se pensionează, la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Cererea privind menţinerea în activitate până la împlinirea vârstei de 67 de ani se depune la unitatea angajatoare, cu cel puţin trei luni înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute de legislaţia în vigoare.

"Există posibilitatea şi dreptul ca medicul să se pensioneze la 65 de ani mergând pe prevederile actuale ale vârstei de pensionare. Prin această modificare legislativă dăm dreptul medicului de a lucra la cerere până la 67 de ani având această posibilitate mai ales în zona medicilor de familie de a asigura o nevoie de personal de specialitate care lipseşte", a afirmat preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat. Camera Deputaţilor este decizională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel