Un parlamentar social-democrat a avut o dorință mai puțin obișnuită atunci când a înființat o bibliotecă într-o comună vrânceană: ca aceasta să poarte numele socrului său, în pofida faptului că, în localitate, nimeni nu a auzit de acest om.
Potrivit ziaruldevrancea.ro, biblioteca din Negrilești poartă numele de "Petrică Nicolae Radu - fiu al Vrancei", acesta fiind socrul vicepreședintelui Senatului, Cristian Dumitrescu.
Primarul din Negrilești, Ion Văsuianu, recunoaște că numele bibliotecii a fost pus la solicitarea social-democratului Cristian Dumitrescu și că nu este deranjat de acest compromis, deoarece comuna a contribuit doar cu spațiul, restul donațiilor pentru înființarea lăcașului de cultură fiind făcute de vicepreședintele Senatului, în 2010.
“Biblioteca ne-a fost donată şi i-am pus numele pe care l-a dorit dumnealui (deputatul Dumitrescu – n.r.). Negrileştiul nu avea bibliotecă. Am înţeles că este o rudă a domnului deputat. Nu ne-a deranjat acest lucru, pentru că toate cărţile, biblioteca, internetul ne-au fost donate. Cu banii dumnealui s-a făcut totul, noi nu ne-am implicat cu nimic, am găsit doar spaţiul de la grădiniţă”, a declarat primarul din Negrilești, potrivit sursei citate.
Deși bibioteca există și dispune de toate facilitățile, ea nu este în totalitate funcțională, întrucât cel care se ocupă de acest lăcaș de cultură este, deocamdată, directorul căminului cultural, care trebuie să descurce între cele două instituţii locale, dar şi cu atribuţiile de la primărie.
Petrică Nicolae Radu, fiu al Vrancei, dar necunoscut în Negrilești
Deși pe frontispiciul Bibliotecii comunale din Negrilești stă scris “Petrică Nicolae Radu”, Fiu al Vrancei, persoana respectivă nu este cunoscută în localitate și nici măcar de cei din Pufeşti, unde acesta s-a născut. Nicolae Radu este tatăl Corinei Dumitrescu, rectorul Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir”, cea care a fost la un pas să ajungă ministrul Educaţiei și soția fostului deputat Cristian Dumitrescu, actualmente senator de Vrancea și vicepreședinte al Senatului.
Întrebat în legătură cu gestul pe care l-a făcut în urmă cu trei ani, senatorul Dumitrescu s-a arătat vizibil deranjat și a explicat faptul că biblioteca de la Negrileşti s-a făcut din banii personali, ai familiei, dar au fost şi donaţii, se pare de la fundaţia care funcţionează pe lângă Universitatea Dimitrie Cantemir.
“Am crezut că pot să fac acest lucru, pentru că a fost un om cu adevărat deosebit. Orice biblibiotecă se poate mândri cu un comandant de grăniceri, care a plecat de la copil de trupă şi a ajuns comandant. Sunt mândru că i-am pus acest nume, pentru că merită pe deplin, de asta am pus şi numele de “fiu al Vrancei”, a declarat deputatul din Colegiul 4 Odobeşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales