Potrivit liderului țărănist, platforma ar fi realizată pe modelul Convenţiei Democratice, iniţiată de Corneliu Coposu în anii '90.
"E o ofertă pe care i-am făcut-o preşedintelui Traian Băsescu, pentru a constitui împreună cu PNŢCD şi alte organizaţii o platformă largă pe modelul iniţiat de Corneliu Coposu în anii '90, cum a fost Convenţia Democratică. Eu cred că e nevoie de o nouă ofertă pentru anul 2016. Nu au existat deocamdată negocieri cu organizaţia Monică Macovei. Personal, i-am făcut această ofertă domnului Băsescu şi în zilele următoare vom vedea ce vom face, care sunt următorii paşi. Deocamdată există o asemenea idee", a declarat Aurelian Pavelescu la România TV.
Pavelescu a mai spus că Traian Băsescu ar putea fi liderul acestei alianţe de partide sau organizaţii chiar fără a face parte din vreun partid sau organizaţie.
Noua formaţiune politică ar urma să fie lansată în luna martie.
"Eu cred că în luna martie proiectul poate fi deja conturat, obiectivul imediat este la alegerile locale din 2016. Asociațiile fermierilor, asociațiile patronatelor și alte asociații care sunt ignorate de actualele mari partide. Avem și partide: PNTCD, PMP, ANA", a mai precizat Pavelescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol