'Am avut zilele acestea ocazia să vorbesc cu mulţi români care mi-au mărturisit stupefacţia faţă de violenţele de limbaj care au dus, în final, la violenţe în stradă. O parte dintre ei mi-au cerut să intervin public cu un mesaj pentru a detensiona situaţia, cu un apel la calm şi unitate. (...) Revin astăzi (n.r. - marţi) cu o serie de precizări necesare, în situaţia în care văd că unii continuă să pună paie pe foc şi încearcă divizarea românilor. Primul mesaj este către români: suntem cu toţii cetăţeni ai României, o singura ţară şi un singur popor. Nu trebuie să permitem unei minorităţi agresive şi violente să ne împartă în susţinători ai unui partid sau altul, să ne divizeze, să îi întoarcă pe tineri împotriva celor în vârstă, pe cei din ţară împotriva celor din diaspora, ş.a.m.d.', a scris Tăriceanu pe Facebook.
Politicienii fac coadă la parchet
Potrivit lui Tăriceanu, 'importante sunt valorile care ne unesc - libertatea de exprimare, dar şi respingerea violenţei de orice natură şi respectul faţă de drepturile şi libertăţile individului şi faţă de instituţiile statului chemate să le protejeze'. 'Ultima perioadă este marcată de o intoleranţă din ce în ce mai puternică, iar lupta politică trebuie dusă cu argumente, cu proiecte, nu cu apeluri la eliminarea adversarilor politici. Cei care le cer românilor să le poarte bătăliile lor politice, cei care îi îndeamnă la violenţă verbală sau chiar fizică urmăresc să îi folosească drept pioni şi depinde de noi toţi să nu intrăm în jocul lor. Al doilea mesaj este către acei politicieni care fac acum coadă la Parchet pentru a-i denunţa în bloc pe jandarmii chemaţi să menţină ordinea. Să ataci repetat o instituţie importantă pentru că a încercat să ţină sub control violenţele din timpul protestelor şi să împiedice anarhia este o dovadă de oportunism cras şi rea-voinţă şi trădează o mentalitate antidemocratică', adăugă Tăriceanu.
Votul este un moft pentru unii politicieni
El consideră că 'prin discursul şi acţiunile lor, aceşti oameni politici pun paie peste foc şi hrănesc excesele şi chiar violenţa unei minorităţi vocale, pentru care votul într-o democraţie este un moft, iar guvernele ar trebui schimbate prin mijloace nedemocratice, inclusiv prin violenţă. 'Fac apel la aceşti oameni politici să lase deoparte limbajul jignitor şi îndemnurile la violenţă pe care le repetă cu insistenţă în aceste zile. Nu aşa se ajunge la putere! România nu se construieşte cu înjurături şi abuzuri, ci prin moderaţie, efort şi respectarea valorilor care ne unesc!', a mai scris Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile