Start Up Nation 2017. 29 septembrie 2018 - ultimul termen de depunere a deconturilor
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat reamintește beneficiarilor Start-Up Nation, care NU au depus documentele pentru decont, că mai au la dispoziție mai puțin de o lună pentru a face acest lucru.
29 septembrie 2018 este termenul maxim limită de depunere acestor documente și NU va fi prelungit!
Beneficiarii au obligația, conform procedurii de implementare a programului, ca în maximum un an de la intrarea în vigoare a Acordurilor de finanțare să efectueze cheltuielile şi să depună documentația aferentă cererii de plată/rambursare la sediul Agențiilor pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului, dar nu mai târziu de 29 septembrie 2018.
"Nu va fi nicio amânare, 29 septembrie este ultima zi de depunere a cererilor de plată pentru că, la sfârşitul lunii decembrie, va fi ultima zi de plată în Start Up Nation 2017. Îi rog pe toţi cei care au aplicat în Start-Up Nation 2017 să vină cât mai repede la ghişeele agenţiilor regionale şi la băncile partenere, astfel încât să intre cât mai repede în posesia finanţării, pentru că bani există, sunt în conturile băncilor şi în conturile agenţiilor regionale", a declarat Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
Finalizarea ediției 2017 a Start-Up Nation este o premisă esențială pentru demararea ediției 2018 a programului, așteptat și solicitat de mii de întreprinzători care vor să investească în viitorul lor.
La 15 iunie 2017 aplicația pentru depunerea online a planurilor de afaceri pentru obținerea unei finanțări nerambursabile de 200.000 lei/beneficiar pentru înființarea și demararea unei afaceri devenea activă.
30 de zile mai târziu, la închiderea aplicației, numărul planurilor de afaceri înregistrare în program - 19.297 de planuri - a depășit orice așteptări, confirmând strategia Guvernului României de consolidare a ecosistemului IMM-urilor prin susținerea spiritului antreprenorial.
Au fost verificate 10.000 de planuri de afaceri și semnate 8.444 de contracte, dintre care: 4.538 contracte în domeniul producției, 595 contracte în domeniul IT, 2.522 contracte în domeniul industriilor creative și 789 contracte în domeniul serviciilor.
Start-Up Nation 2017 a determinat crearea a 21.019 de noi locuri de muncă în economia românească, din care aproape 80% ( 16.860 locuri de muncă) au fost ocupate de persoane din rândul șomerilor, absolvenților sau persoanelor defavorizate.
Vezi si: Ștefan-Radu Oprea la International Business Forum: Antreprenorii români, să iasă din zona de confort
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News