Documentul prevede consolidarea relațiilor de afaceri și dezvoltarea componentei economice dintre cele două state și stabilește liniile directoare pe care mediile de afaceri din România și Emiratele Arabe Unite le pot urma pentru facilitarea schimburilor comerciale bilaterale.
„Memorandumul de Înțelegere, semnat astăzi cu Federația Camerelor de Comerț a EAU, reprezintă continuarea colaborării dintre cele două organizații începută la Abu Dhabi, în luna februarie a acestui an. În același timp, beneficiem și de un context politic favorabil, pe agenda Guvernului României existând o serie de proiecte economice foarte importante, derulate în parteneriat cu EAU. Pentru CCIR, este foarte important însă să reușească să implice cât mai mult mediul de afaceri din România în aceste proiecte. Cifrele de la sfârșitul anului trecut indică o valoare a schimburilor comerciale cu EAU de numai 487 de milioane de euro, în mod evident, mult sub potențialul economic ale celor două state. Există, așadar, necesitatea extinderii operațiunilor antreprenorilor români în spațiul emiratez, concomitent cu atragerea unor investiții majore în țara noastră, Memorandumul de Înțelegere dintre cele două organizații fiind un prim pas în această direcție”, a declarat secretarul general adjunct al CCIR, Bogdan Vișan.
„Emiratele Arabe Unite consideră România un partener comercial foarte important, o serie de proiecte investiționale pe care le-am făcut în țara dumneavoastră dovedindu-se extrem de profitabile pentru ambele părți. În ceea ce privește relația cu CCIR, aceasta depășește granițele celor două state, împreună reușind, de-a lungul timpului, să promovăm, la nivel mondial, un set de inițiative în scopul întăririi relațiilor comunităților de business care să ofere, în final, un grad mai ridicat de stabilitate politică. Am convingerea că Memorandumul de Înțelegere pe care l-am semnat azi va deschide noi oportunități de afaceri pentru mediile de business din România și EAU”, a declarat secretarul general al Federației Camerelor de Comerț a Emiratelor Arabe Unite, Humaid M. Ben Salem.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky