Pericol la metrou. Ion Rădoi, afirmaţii grave: Trebuie retrase din circulaţie
Sindicaliştii de la Unitatea-Sindicatul Liber din Metrou (USLM) pichetează joi şi vineri Ministerul Transporturilor acuzând indiferenţa autorităţilor faţă de problemele grave cu care se confruntă metroul bucureştean.
Preşedintele Sindicatului USLM, Ion Rădoi, a declarat miercuri că toate cele 13 trenuri de metrou CAF ar trebui retrase din circulaţie, întrucât au probleme la computerul de bord care le poate face imposibil de controlat şi care au dus la deraierea unui tren în ianuarie. Acestea sunt cele mai noi trenuri achiziţionate de Metrorex, care circulă cu preponderenţă pe Magistrala 2 Pipera-Berceni.
Liderii USLM le-au arătat jurnaliştilor cum arată trenul de metrou CAF care, pe 26 ianuarie 2019, a deraiat, a zburat practic şi s-a izbit cu 50 de kilometri pe oră de zidul de la depoul IMGB, din cauza unei defecţiuni la computerul de bord. Trenul, care circula fără călători la momentul respectiv, este şi acum suspendat şi contorsionat pe un perete lateral al depoului. În replică, Metrorex a arătat că nu a primit până în prezent concluziile Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER) privind cauzele incidentului din 26 ianuarie.
Metrorex, precizări
"Evenimentul petrecut pe data de 26 ianuarie 2019 se află în atenţia conducerii Metrorex. La acea dată, un tren de metrou remorcat de o locomotivă, aflat în activitate de manevră în depoul Berceni, a fost implicat într-un incident. Evenimentul face subiectul unei cercetări efectuate de o comisie numită de AGIFER. Cercetarea efectuată de Agenţia de Investigare Feroviară Română - (AGIFER), conform reglementărilor legale în vigoare, se află în desfăşurare. Metrorex nu a primit până la acest moment concluziile instituţiei abilitate", au precizat reprezentanţii Metrorex.
Vezi şi: Se opresc lucrările pe Centura Bacău. CNAIR, precizări
Legea salarizării, modificări adoptate de Camera Deputaţilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News