Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, mesaj pentru Trump
Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat într-un interviu acordat Bloomberg TV că așteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu Donald Trump pentru a continua efortul de adaptare a NATO la provocările existente și a reamintit că singura dată când alianța a intervenit militar după ce un stat membru a fost atacat a fost la solicitarea SUA.
"NATO este cea mai de succes alianță din lume pentru că a fost capabilă să se adapteze, să se schimbe. Timp de 40 de ani ne-am axat pe apărarea colectivă împotriva URSS. După încheierea Războiului Rece am ieșit din această paradigmă. Am contribuit la încheierea războiului din Balcani, am trimis trupe în Afganistan pentru combaterea terorismului, am trimis trupe în Africa. Acum ne întoarcem în Europa și ne concentrăm asupra apărării colective și a combaterii unei Rusii ceva mai agresive. Aștept cu nerăbdare să colaborez cu Donald Trump și să vedem cum poate continua adaptarea NATO și cum ne putem concentra asupra creșterii cheltuielilor pentru apărare în rândul aliaților europeni, pentru că este nevoie de investiții mai mari în apărare", a spus Stoltenberg, scrie Agerpres.
Chestionat cu privire la declarațiile în care Trump a catalogat alianța drept "învechită" și la posibilitatea ca SUA să își reducă implicarea și angajamentul în ce privește securitatea aliaților, secretarul general a răspuns că are toată încrederea că așa ceva nu se va întâmpla.
"Este și în interesul SUA ca NATO să fie puternică. Stabilitatea Europei e importantă și pentru America. Reamintesc că singura dată când NATO a invocat clauza de apărare colectivă, articolul 5 al tratatului, a fost după un atac la adresa SUA. Sute de mii de militari au luptat în Afganistan ca rezultat al unui atac direct asupra SUA. Alianța asigură susținere în lupta contra Statului Islamic, militarii NATO luptă împotriva terorismului, alături de SUA, în multe state din lume. Deci o alianță puternică este și în interesul Statelor Unite, iar Statele Unite își vor menține angajamentele", a afirmat Jens Stoltenberg.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News