Data publicării:
Stoltenberg exclude un acord pentru aderarea Ucrainei la NATO, deși îl invită pe Zelenski la summitul de la Washington
Jens Stoltenberg l-a invitat luni pe Volodimir Zelenski să asiste la summitul Alianţei care va avea loc în iulie la Washington, dar a avertizat că nu se aşteaptă în stadiul actual la un acord care să permită aderarea Ucrainei la NATO.
"Nu mă aştept la un acord până la summitul din iulie", a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună cu Zelenski, la Kiev.
Secretarul general a exprimat, în schimb, încrederea că summitul din 9-11 iulie va contribui la avansarea Ucrainei pe calea aderării la NATO, un proces pe care l-a caracterizat drept "ireversibil". El a subliniat că în cadrul NATO s-a convenit să se consolideze rolul Alianței în coordonarea asistenței militare pentru Ucraina. De asemenea, s-a decis și coordonarea programelor de instruire pentru armata ucraineană.
La întâlnirea miniștrilor de externe din statele membre ale NATO, care a avut loc la începutul acestei luni, Stoltenberg a propus înființarea unui fond de 100 de miliarde de euro în cadrul unei finanțări pe cinci ani pentru Ucraina. Această inițiativă a stârnit reacții diverse din partea celor 32 de state membre ale Alianței, dar despre care a vorbit din nou acum la Kiev.
Zelenski a spus că Ucraina este în mod efectiv un membru al Alianței
"Cred că avem de asemenea nevoie de un mare angajament financiar multianual pentru a ne susţine sprijinul şi a demonstra că nu este doar pe termen scurt şi ad-hoc, ci este predictibil şi pe termen lung", a spus Stoltenberg la conferinţa de presă comună.
Secretarul general al NATO a subliniat că depune eforturi susținute pentru ca Ucraina să adere la Alianță "când condiţiile politice vor fi îndeplinite".
În replica sa, președintele Zelenski a evidențiat creșterea utilizării echipamentului militar provenit din statele NATO de către armata ucraineană și a spus că Ucraina este în mod efectiv un membru al Alianței.
El a solicitat partenerilor occidentali să intensifice furnizările de armament și muniție pentru a permite armatei ucrainene "să facă să eşueze" noua ofensivă pregătită de Rusia. "Rapiditatea aprovizionării înseamnă pur şi simplu stabilizarea liniei frontului", a explicat Zelenski, în contextul în care forțele ucrainene, aflate într-o situație critică din punct de vedere al resurselor umane și al munițiilor, pierd teren în fața armatei ruse superioare numeric.
"Aliaţii europeni nu au furnizat muniţiile promise"
Stoltenberg a avertizat la rândul său că "muniţia insuficientă le-a permis ruşilor să înainteze de-a lungul liniei frontului. Acesta a criticat atât întârzierea în aprobarea noii finanțări americane de peste 60 de miliarde de dolari, solicitată de președintele Joe Biden anul trecut și aprobată de Congres abia săptămâna trecută, cât și eșecul UE de a furniza ajutorul promis în întregime.
"Aliaţii europeni nu au furnizat muniţiile promise", a amintit Stoltenberg. UE a eșuat în livrarea promisă către Ucraina. S-au promis un milion de obuze de calibrul 155 mm în perioada martie 2023 - martie 2024. Aproximativ 30% dintre acestea furnizate efectiv până la data limită stabilită.
De asemenea, "apărarea antiaeriană insuficientă a făcut posibil ca tot mai multe rachete ruseşti să-şi atingă ţinta" în Ucraina, în timp ce "capabilităţile insuficiente (ale armatei ucrainene) de lovire în profunzime au făcut posibil pentru ruşi să-şi concentreze mai multe forţe, şi vedem acum consecinţele", a declarat Jens Stoltenberg, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News