Se redeschid spitalele din Victoria și Săcele
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
sacele
sacele

Unitățile spitalicești din municipiul Săcele şi oraşul Victoria, aflate pe lista celor 67 de unități sanitare care au fost închise la 1 aprilie de Ministerul Sănătății, vor fi redeschise, cel mai probabil, imediat după Anul Nou, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, dr. Alexandru Bălescu.

Cele trei unități care au fost închise de Ministerul Sănătății, Spitalul Municipal Săcele, Spitalul de Boli Cronice Victoria, Spitalul Municipal Codlea, propuse pentru transformarea în cămine de bătrâni, vor reveni în totalitate în activitatea destinată inițial, unele cu o structură modificată.

"Pentru Spitalul din Victoria există din 15 decembrie avizul de funcţionare de la Ministerul Sănătăţii. Aici va funcţiona un punct de lucru UPU-SMURD, un laborator de analize medicale şi un punct de lucru radiologie - imagistică, toate în subordinea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi cu finanţare de la bugetul de stat. Vor fi angajaţi cinci medici şi cinci asistente. Aici nu se vor putea face internări, dar vor exista cinci paturi unde bolnavii vor fi diagnosticaţi şi stabilizaţi. Cel mai probabil funcţionarea acestor secţii va începe imediat după Anul Nou", a precizat directorul DSP Braşov, citează Agerpres.

Spitalul din Săcele urmează a fi redeschis anul viitor, potrivit unor promisiuni făcute de către ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, în cadrul unei discuții cu directorul DSP Brașov.

"Am propus Ministerului Sănătăţii o structură cu 20 de paturi pentru interne, 20 de paturi pentru secţia de pediatrie, şi 10 pentru paleaţie, o farmacie, un laborator de analize, radiologie-imagistică şi şase cabinete de ambulatoriu în policlinică. De aici înainte aşteptăm avizul Ministerul Sănătăţii", a mai spus dr. Alexandru Bălescu.

Spitalul din Codlea a primit deja aviz de redeschidere de la Ministerul Sănătății, începând cu 1 noiembrie, într-o structura restrânsă, potrivit căreia vor funcționa 20 de paturi pentru internări, o cameră de gardă, o secție de interne și una de pediatrie.

Citește și:

Spitalele, închise degeaba. Află câte cămine de bătrâni poate face Boc în clinicile desființate de Attila

Ciuhodaru: Cer Parchetului să se autosesize în cazul de la Codlea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel