Scrisoarea integrală a lui Dan Ghenea, transmisă redacției DC News:
"Stimate Candidat,
Sunt unul dintre milioanele de monarhişti cu drept de vot in România. Am votat la toate alegerile, din 1990 încoace. Îţi ofer votul meu, cu o singură condiţie: să te angajezi ferm acum, în timpul campaniei electorale, că vei cere, până cel mai târziu la 8 noiembrie 2015, un referendum prin care cetăţenii sa se pronunţe asupra formei de stat: monarhie sau republică.
Stimate Candidat,
Poate consilierii nu te-au informat, dar voturile monarhiștilor ar putea înclina decisiv balanța. Dacă nu te hotărăşti tu, s-ar putea să se hotărască altul. În fond, vorbim despre un electorat potențial mai numeros deâat al oricărui partid care te-ar putea susține.
Dacă niciun candidat nu va asculta glasul rațiunii, să-ți spun ce se va întâmpla: voi veni şi de data asta la alegeri şi voi pune stampila pe primele 3 căsuțe, indiferent ce scrie în acele căsuțe. Votul va fi anulat. Un om, un vot. Nu e impresionant, sunt de acord. Dar ce ai zice de vreo 3 milioane de oameni, care, supărați că sunt ignorați, vor pune aceleași trei ştampile?
Stimate Candidat,
Sper să te hotărăşti şi să te hotărăşti repede pentru calea care te-ar duce la Cotroceni. Iar de acolo să pleci cât mai repede în Istorie, ca ultim preşedinte al României".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare