"Chiar astăzi Klaus Iohannis a declarat că alianța formată din PNL și PDL se poziționează în același spațiu pe eșichierul politic cu Traian Băsescu, ceea ce ne lasă să credem că toți actorii din acest amalgam de dreapta sunt înțeleși să-l ajute pe președinte să ajungă din nou într-o funcție importantă de putere după terminarea mandatului. Naturalețea cu care domnii Iohannis și Băsescu își împrumută mesajele publice și își transmit declarații de prietenie demonstrează, dincolo de orice îndoială, că tandemul lor este menit să fie activat după prezidențialele din toamnă, ca posibil cuplu președinte — prim-ministru', consideră Ionuț Vulpescu, într-un comunicat citat miercuri de Agerpres.
Klaus Iohannis și-a devoalat strategia de campanie. Cele mai fidele măsurători pun în discuție "pozitiva"
Deputatul PSD atrage atenția asupra unei "lipse de transparență" a relației Iohannis-Băsescu privind cooperarea în contextul alegerilor și le solicită celor doi să-și recunoască public statutul de aliați.
"Klaus Iohannis și Traian Băsescu vorbesc pe aceeași limbă și au aceleași interese, iar relația dintre cei doi este mai mult decât evidentă pentru toți românii, chiar dacă cei doi încearcă să o ascundă. Faptul că Iohannis acționează ca agent electoral subordonat președintelui, dar nu își asumă public acest lucru, reprezintă un pericol pentru românii care intenționează să-și exprime votul la alegerile prezidențiale, aceștia fiind practic induși în eroare", subliniază, în același comunicat, Ionuț Vulpescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky