Rusia constată că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) "invadează treptat" Ucraina şi "nu mai poate accepta acest lucru", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat duminică CNN şi citat luni de agenţia de presă rusă RIA Novosti.
"Constatăm o invadare treptată de către NATO a teritoriului Ucrainei, cu infrastructura sa, instructorii săi, rezerve de armament defensiv şi ofensiv, instruirea militarilor ucraineni şi altele asemenea", a spus secretarul de presă al preşedintelui rus, comentând modul în care Rusia percepe situaţia actuală din jurul Ucrainei.
Peskov: Relaţiile dintre NATO şi Rusia, la o "linie roşie"
Peskov a subliniat că o asemenea evoluţie a evenimentelor a adus relaţiile dintre NATO şi Rusia la o "linie roşie", la o situaţie pe care Moscova "nu o mai poate suporta", relatează Agerpres.
"Şi acesta a fost principalul motiv pentru care preşedintele Putin a spus: 'Băieţi, pentru noi aceasta este o ameninţare reală'. Şi aceasta este o ameninţare reală la adresa stabilităţii şi securităţii din Europa şi a arhitecturii europene de securitate", a adăugat Peskov.
Potrivit lui Peskov, în viziunea Rusiei "NATO este o organizaţie care a fost creată pentru confruntare, nu pentru apărare". "Şi NATO nu este un porumbel al păcii, stabilităţii şi prosperităţii. Şi această armă de confruntare se apropia cu fiecare zi tot mai aproape de frontierele noastre", a subliniat el.
Dmitri Peskov a invocat totodată informaţia conform căreia în timpul reunificării Germaniei, SUA au promis să nu extindă infrastructura NATO spre est, însă acest lucru nu a fost stipulat într-o formă juridic constrângătoare.
Promisiunea care i-ar fi fost făcută lui Gorbaciov de către SUA
Joia trecută, ambasadorul rus la OSCE, Aleksander Lukaşevici, a afirmat că SUA i-au promis ultimului lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, că NATO nu se va extinde niciun centimetru către Est, cu excepţia Germaniei reunificate care să rămână membră a Alianţei Nord-Atlantice. Potrivit diplomatului rus, această promisiune i-a fost făcută în 1990 lui Gorbaciov de secretarul de stat american James Baker şi reconfirmată ulterior tot de acesta ministrului de externe sovietic Eduard Şevarnadze.
Cu toate acestea, Pavel Palajcenko, traducătorul lui Gorbaciov, în prezent şef al Departamentului pentru relaţii internaţionale şi relaţii cu presa în cadrul Fundaţiei Gorbaciov, a declarat într-o intervenţie la postul televiziunii publice ruse Rossia-24, că zvonurile despre aşa-zisele "înţelegeri verbale" sau promisiuni pe care le-ar fi făcut SUA fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov în timpul negocierilor de la sfârşitul anilor' 80 ai secolului trecut că NATO nu se va extinde în Europa de Est "nu corespund realităţii".
Rusia menţine suspansul de mai multe luni de când a concentrat zeci de mii de militari în apropierea frontierelor cu Ucraina, provocând temeri privind o nouă agresiune împotriva ţării vecine. Trei runde de discuţii diplomatice între Moscova şi Occident din această săptămână nu au făcut posibilă dezamorsarea stării de conflict.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”