'Este o deschidere de care este nevoie, nu numai la acest nivel. (...) Aceasta este, din păcate, şi experienţa mea. Nu există dialog', a declarat joi, în conferinţă de presă, Biro Rozalia. Ea a menţionat că dialogul cu societatea civilă 'mai există cât de cât la nivel de administraţie locală, dar la nivel de Parlament, la nivel de comisii de specialitate, mai deloc'.
'Atât de mare a fost mirarea când pentru prima dată am invitat organizaţia 'Salvaţi copiii' la Comisia pentru drepturile omului... Aveam o iniţiativă legislativă care se referea la copii şi ştiu cât de mare a fost mirarea colegilor senatori care erau la al doilea sau al treilea mandat. Noi de unde ştim? Spunem că acţionăm şi că modificăm legea în interesul superior al copilului. Şi aşa este atât de subiectiv, chiar dacă asculţi cinci reprezentanţi ai societăţii civile cu experienţă în domeniu, dar dacă nici pe aceia nu îi asculţi?!' a spus Biro Rozalia.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că, pe lângă discuţiile cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier, va avea consultări şi cu societatea civilă pe acest subiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Carambol la Boița. Titi Aur, analiza videoclipului: Dacă nu se întâmpla, spuneau că bat câmpii
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu