Ana Maria C. primise asigurări că intervenția e una banală. Au apărut, însă, complicațiile și durerile cumplite, care au durat 9 luni, timp în care starea femei a fost din ce în ce mai rea iar la final a murit.
Chirurgul Mattia Colli, cel care a efectuat operația de liposucție la „Centrul de Chirurgie Plastică și Estetică” din Milano, de fapt un studio-apartament la o aruncătură de băț de tribunal, a fost achitat, după ce a fost cercetat pentru omor. Conform celor explicate de apărător, avocatul Gian Filippo Schiaffino, medicul „a respectat toate regulile și prescripțiile chiar și în faza postoperatorie”, informează Il Giorno.
De regulă, operația de liposucție implică îndepărtarea unor depozite de grăsime în vederea remodelării unor părți ale corpului. După operație, românca a ajuns să aibă dureri cumplite care au chinuit-o luni în șir. Femeia, Ana Maria C., conform plângerii partenerului ei, asistat de avocata Laura Gravina, a trăit „nouă luni de agonie în care nimeni nu a putut face nimic”, conform Știridiaspora.
După intervenție, Ana Maria a început să se simtă rău, a suferit convulsii și a făcut febră. Mai mult, medicul estetician i-a interzis româncei să meargă la spital, deși avea dureri. După mai multe luni de chin, Ana Maria a decis să vină în țară. La o clinică din București, medicii au supus-o mai multor intervenții, fără succes. Potrivit sursei citate, medicii români au descoperit că suferea de „fasceită necrozantă”, o formă gravă de infecție foarte dureroasă provocată de o bacterie luată din spital.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News