”Ca timişorean, nu pot decât să salut nominalizarea domnului Sorin Grindeanu pentru funcţia de prim-ministru al României. L-am avut viceprimar pe Sorin Grindeanu în 2012 şi am avut o bună colaborare, aşa cum am avut de altfel şi în 2016, după ce dânsul a devenit preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Sunt premise foarte bune, aşadar, pentru o bună colaborare şi în noile circumstanţe, în interesul Timişoarei şi al judeţului Timiş. (...). Îi urez mult succes domnului Sorin Grindeanu, ca prim-ministru, pentru binele României, pentru binele Timişoarei, a afirmat edilul, scrie Agerpres.
Robu spune că printre obiectivele pe care Timişoara le aşteaptă de mai mulţi ani şi care au devenit stringente se află centura Sud, Centura Vest, racordul la autostrada de la bifurcaţia Arad - Sânandrei, spitalul regional, institutul oncologic, noua maternitate, noul stadion de 42.000 de locuri, noua sală polivalentă de 16.000 de locuri, bazinul de înot olimpic, reabilitarea şi modernizarea Gării de Nord, centrul intermodal de mărfuri, centrul intermodal de pasageri, modernizarea şi extinderea aeroportului, realizarea Muzeului Naţional al Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
Sunt angajamentele bazate pe fonduri guvernamentale din proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeana 2021 - ca să mă limitez doar la câteva dintre obiectivele de maxim interes pentru Timişoara şi judeţul Timiş, care sunt în jurisdicţia Guvernului, nu a Primăriei Timişoara - şi care vor putea deveni realitate. Pentru că - nu-i aşa? -, dacă nu acum, atunci când? Îi urez mult succes domnului Sorin Grindeanu, ca prim ministru, pentru binele României, pentru binele Timişoarei!, adaugă edilul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD