Până astăzi strategia politică a PSD s-a axat pe respingerea în totalitate a alegerilor anticipate. Declarațiile de luni, de după ședința PSD, arată că strategia social-democraților dă semne că s-a schimbat. Despre acest lucru a vorbit Elena Cristian, redactor șef la DC Business, într-o emisiune la Realitatea Plus:
”Cunoaștem strategiile de comunicare. Cred că este mai degrabă o schimbare de mesaj pentru a ajunge la electorat într-un anume fel. A spune 'PSD nu se teme', 'PSD stă bine, 'PSD stă minunat', ceea ce, evident, nu este adevărat, și 'putem să mergem oricum ar fi', deși încercăm toate modalitățile posibile ca acest lucru să nu se întâmple. Trăim vremuri grele, noi jurnaliștii, să comentăm toată această nebunie politică și să încecăm să distingem între lucrurile pe care și le doresc politicienii și ceea ce afișează în spațiul public. Este deja mult prea mult. Parcă nu am mai trăit așa ceva, cel puțin în ultimii ani”, a spus Elena Cristian la Realitatea Plus, luni seara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto