Furnizarea agentului termic pentru încălzire va fi făcută în momentul în care temperaturile medii se vor încadra în limitele prevăzute de art. 117 din H.G. nr. 425/20.07.1994, modificat prin H.G. nr. 337/ 16.05.2018, respectiv după 'înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00-6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 C sau mai mici', potrivit unui comunicat al RADET. Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi numărul mare al consumatorilor. Probele la cald se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire, menţionează RADET. De la începutul lunii octombrie, RADET furnizează căldură la cerere spitalelor, şcolilor, grădiniţelor, căminelor de bătrâni, precum şi tuturor celorlalte instituţii publice care au solicitat acest lucru.
Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire, pot solicita în scris, prin reprezentanţii legali, la registratura RADET din str. Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa [email protected]. Dispeceratele RADET şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea oricăror probleme apărute în teren. Pentru informaţii suplimentare, bucureştenii au la dispoziţie numerele de telefon 031.94.42 şi 0800.820.002, se mai arată în comunicat, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales